Stimați oaspeți,

Vă aducem la cunoștință faptul că Turism Felix S.A. implementează toate măsurile generale și specifice de prevenție pentru primirea turiștilor și efectuarea sejurului în condiții de siguranță, în baza ordinelor comune emise de Ministerul Sănătății, Ministerul Economiei și Mediului de Afaceri, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, ANSVSA, Ministerul Mediului.
Pentru siguranța sanitară a turiștilor noștri, s-au adoptat măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea contaminării cu virusul Covid-19.

Măsuri generale de prevenție pentru primirea turiștilor și efectuarea sejurului în condiții de siguranță


Camerele
  • Camerele sunt igienizate zilnic, iar după fiecare eliberare a camerei se efectuează operații suplimentare de dezinfecție
  • Pentru curățenie și igienizare utilizăm produse certificate de Ministerul Sănătății

Restaurant
  • Accesul în restaurant se realizează purtând mască de protecție și respectând triajul epidemiologic
  • Spațiul este aerisit frecvent
  • Sunt disponibile recipiente cu dezinfectant pe fiecare masă
  • Mesele servite în sistem bufet suedez sunt asistate de către personalul restaurantului, între anumite intervale orare (turiștii stabilesc la check-in varianta pentru care optează)

Spații publice
  • Spațiile comune sunt dezinfectate frecvent de personal dedicat
  • Am amplasat covoare impregnate cu soluții dezinfectante
  • Sunt disponibile dispensere cu dezinfectant biocid în spațiile comune
  • Se igienizează zona de depozitare a bagajelor

Tratament balnear și Wellness&SPA
  • Accesul la proceduri se realizează cu programare prealabilă, astfel încât să nu existe persoane în așteptare în interiorul incintei. Se asigură o suprafață minima de 4mp pentru fiecare client și distanța socială minimă de 2 metri
  • Spațiile sunt aerisite după fiecare procedură
  • Aparatura și instrumentarul de lucru sunt dezinfectate după fiecare client
  • Cabinetele sunt dotate cu recipiente cu dezinfectant

Piscine
  • Șezlongurile sunt amplasate la o distanță de 2 m (stânga/dreapta/față/spate) între persoanele din familii diferite
  • Șezlongurile se dezinfectează înainte și după fiecare utilizare cu produse biocide avizate
  • În limita posibilităților, se stabilesc culoare unidirecționale separate de intrare/ieșire

Distanțare socială
  •  S-au amplasat linii de distanțare socială și culoare de circulație

Personal
  • Personalul hotelier respectă regulile de triaj epidemiologic

Conduita obligatorie a turiștilor în hotel pentru prevenirea și combaterea infectării cu Covid-19
  • La intrarea în hotel, înainte de triajul epidemiologic, turiștii dezinfectează mâinile și încălțămintea și poartă masca de protecție. Persoanele care nu au mască își pot achiziționa de la recepție/casierie
  • Măsurarea temperaturii cu termoscaner efectuată la intrarea în hotel se face de către personalul medical. Dacă temperatura înregistrată nu depășește 37,3 C și nu prezintă simptome respiratorii, se permite accesul. Dacă temperatura înregistrată este mai mare de 37,3 C, se repetă procedura după 2-5 minute de repaus și dacă temperatura este în continuare mai mare de 37,3 C sau/și persoana prezintă simptome respiratorii, nu i se va permite accesul în incintă și se anunță DSP Bihor
  • Purtarea măștii de protecție în toate spațiile interioare
  • Procedurile de check-in și check-out se vor desfășura respectând distanța conform marcajelor de pe podea.
  • La check-in și check-out se completează Declarația pe proprie răspundere Covid-19. Ne rezervam dreptul de a refuza cazarea dacă nu doriți să completați declarației la check-in.
  • Accesul în lifturi se face de maxim 3 persoane concomitent (se recomandă membrii familiei)
  • Servirea mesei se face în restaurant sau pe terasă
  • Vizitele în cameră sunt interzise. Vizitele și întâlnirile se fac doar în lobby, respectând regulile de distanțare socială.

Pe toată durata sejurului, oaspeții respectă toate măsurile generale și specifice de prevenție conform procedurilor interne de siguranță sanitară. Dacă doriți să consultați, vă rugăm să înaintați o solicitare.

Turism Felix SA

Din 1995 până în prezent resursele naturale ale staţiunii Băile Felix sunt puse în valoare de către compania Turism Felix SA, care în ultimii ani a făcut investiţii masive în infrastructura de turism. Principalele atracţii gravitează în jurul apei termale, existând piscine, ştranduri, centre performante de tratament și recuperare, centre SPA, hoteluri de la 5 stele până la 2 stele.

Contact

Strada Victoria nr. 22, Băile Felix, Bihor
Cod poștal: 417500
Țara: România/UE
Tel: +40 259 318 338
Fax: +40 259 318 297

TOP