Deși inițial articolul “Bălțile Felix”publicat în săptămânalul Bihoreanul 3-9 August pare că aduce o recunoaștere a investițiilor făcute de compania noastră în Băile Felix, apreciem că acest articol  are un caracter denigrator la adresa stațiunii în general și a societății Turism Felix S.A. în mod special.

Articolul a început prin a elogia așa zisele “beneficii” ale stațiunii Hajduszoboszlo, Ungaria, cauzând astfel un deserviciu atât autorităților publice locale cât și companiei noastre împreună cu ceilalți operatori economici care își desfășoară activitatea în Băile Felix și 1 Mai.

Menționăm că de pe urma acestor firme se încasează venituri la bugetul de stat, la bugetul autorităților locale și nu din partea operatorilor economici din Hajduszoboszlo, Ungaria.

Constatăm că  ecourile referendumului eșuat, de alipire  a comunei Sânmartin la municipiul Oradea nu s-au stins. La aproape 3 luni de la eșecul referendumului, părerile de rău ale reprezentanților unor interese neclare și-au croit din nou drum și în acest articol tendențios, făcându-se precizarea eronată, cum că, societatea Turism Felix s-ar fi opus referendumului de alipire.

Nimic mai fals. În primul rând, rezultatul unui referendum îl decide populația prin vot, situație reflectată prin alegerea populației din Sânmartin care a fost pro alipire.

De altfel, compania Turism Felix S.A. și-a comunicat poziția oficială pe site-ul oficial, premergător zilei referendumului. Această poziție a fost una de echilibru și neutralitate, orientată spre beneficiul final al alegătorilor.

Din ciclul ”să moară capra vecinului”,  denigrarea unei autorități sau companii, găsirea unui nod în papură este cel mai ușor lucru de făcut. Într-adevăr în momentul de față stațiunea e ocupată în procent de 110 % și este posibil ca printre atâtea mii de turiști să mai existe unii cu carențe la capitolul bun simț și civilizație.

Articolul Bihoreanul este într-atât de absurd și rău intenționat încât se pune întrebarea ”Oare cui folosește această denigrare în paginile unui ziar românesc a unei stațiuni de interes național în care societatea Turism Felix S.A. tocmai a investit zeci de milioane de euro?”

Eforturile umane și financiare susținute în stațiune, menite să asigure condiții civilizate de cazare, odihna și tratament, nu înseamnă nimic în acest caz pentru reporterii publicației Bihoreanul, iar de aici se poate observa din nou, intenția rea a acestora.
Dacă din naivitate vom crede că reporterii vor dori să trateze cu obiectivitate subiectul Băilor Felix, le putem pune la dispoziție informații de pe site-ul societății și vizite de informare la fața locului pentru a risipi orice urma de îndoială privind investițiile realizate și potențialul stațiunii Băile Felix.

Referitor la afirmațiile în care se evidențiază clădirile cu fațade căzute în centrul stațiunii, vă putem pune la dispoziție documente prin care vă vom demonstra opreliștile pe care Turism Felix S.A. le-a întâmpinat în relația cu autoritățile statale și planurile de dezvoltare și diversificare pe care compania intenționează să le realizeze.

Pentru  obiectivitatea care credem că ar trebui să vă caracterizeze și pentru acest “ interes manifest” față de stațiune și implicit de compania Turism Felix S.A., vă punem fireasca întrebare “De ce nu vă interesați de abuzurile Ministerului Culturii și a reprezentanților acestuia în clasificarea acestor clădiri ca monumente istorice?”

În cazul în care veți realiza temeinicia susținerilor noastre, vă recomandăm să prezentați adevărata stare de fapt, fără a utiliza informațiile trunchiate, necunoscând geneza lor.

Considerăm că promovarea unei stațiuni similare aflate dincolo de graniță, în detrimentul alteia, aflată acasă pe pământ românesc se înscrie în tendința generală de subminare a intereselor locale și naționale de către interese obscure care au luat stațiunea în colimator. Să sperăm că stațiunea Băile Felix și compania Turism Felix S.A. nu vor deveni o statistică a firmelor românești de succes care au avut soarta firmelor Comtim, Alumina sau Metalica.